1 Cînd doi oameni vor avea o ceartă între ei, şi se vor înfăţişa înaintea judecăţii ca să fie judecaţi, celui nevinovat să -i dea drumul, iar pe cel vinovat să -l osîndească.

2 Dacă cel vinovat este osîndit să fie bătut, judecătorul să pună să -l întindă la pămînt şi să -i dea în faţa lui un număr de lovituri potrivit cu greutatea vinei lui.

3 Să nu pună să -i dea mai mult de patruzeci de lovituri, ca nu cumva, dîndu -i mai multe lovituri decît atît, fratele tău să fie înjosit înaintea ta.

4 Să nu legi gura boului, cînd treieră grîul.

5 Cînd fraţii vor locui împreună, şi unul din ei va muri fără să lase copii, nevasta mortului să nu se mărite afară cu un străin, ci cumnatul ei să se ducă la ea, s'o ia de nevastă, şi să se însoare cu ea ca cumnat.

6 Întîiul născut, pe care -l va naşte, să moştenească pe fratele cel mort şi să -i poarte numele, pentruca numele acesta să nu fie şters din Israel.

7 Dacă omul acesta nu vrea să ia pe cumnată-sa, ea să se suie la poarta cetăţii, la bătrîni, şi să spună: ,,Cumnatul-meu nu vrea să ridice în Israel numele fratelui său, nu vrea să mă ia de nevastă după dreptul de cumnat.``

8 Bătrînii cetăţii să -l cheme, şi să -i vorbească. Dacă el stăruieşte, şi zice: ,,Nu vreau s'o iau,``

9 atunci cumnată-sa să se apropie de el în faţa bătrînilor, să -i scoată încălţămintea din picior, şi să -l scuipe în faţă. Şi luînd cuvîntul, să zică: ,,Aşa să se facă omului care nu voieşte să ridice casa fratelui său.``

10 Şi casa lui se va numi în Israel ,,casa celui descălţat``.

11 Cînd doi oameni se vor certa unul cu altul, şi nevasta unuia se va apropia să scoată pe bărbatul său din mîna celui ce -l loveşte, dacă întinde mîna şi apucă pe acesta din urmă de părţile ruşinoase,

12 să -i tai mîna: să n'ai nicio milă de ea.

13 Să n'ai în sacul tău două feluri de greutăţi, una mare şi alta mică.

14 Să n'ai în casă două feluri de efă, una mare şi alta mică.

15 Ci să ai o greutate adevărată şi dreaptă, să ai o efă adevărată şi dreaptă, pentruca să ai zile multe în ţara pe care ţi -o dă Domnul, Dumnezeul tău.

16 Căci oricine face aceste lucruri, oricine săvîrşeşte o nedreptate, este o urîciune înaintea Domnului, Dumnezeului tău.

17 Adu-ţi aminte ce ţi -a făcut Amalec pe drum, la ieşirea voastră din Egipt:

18 cum te -a întîlnit pe drum, şi, fără nici o teamă de Dumnezeu, s'a aruncat asupra ta pe dinapoi, asupra tuturor celor ce se tîrau la coadă, cînd erai obosit şi sleit de puteri.

19 Cînd îţi va da Domnul, Dumnezeul tău, odihnă, după ce te va izbăvi de toţi vrăjmaşii cari te înconjoară, în ţara pe care Domnul, Dumnezeul tău, ţi -o dă ca moştenire şi spre stăpînire, să ştergi pomenirea lui Amalec de subt ceruri: să nu uiţi lucrul acesta.