1 Elifaz din Teman a luat cuv卯ntul 艧i a zis:
2 ,,Dac膬 vom 卯ndr膬zni s膬-牛i vorbim, te vei sup膬ra? Dar cine ar putea s膬 tac膬?
3 De multeori tu ai 卯nv膬牛at pe al牛ii, 艧i ai 卯nt膬rit m卯nile sl膬bite.
4 Cuvintele tale au ridicat pe cei ce se cl膬tinau, 艧i ai 卯nt膬rit genunchii cari se 卯ndoiau.
5 艦i acum, c卯nd este vorba de tine, e艧ti slab! Acum, c卯nd e艧ti atins tu, te turburi! Nu este frica ta de Dumnezeu sprijinul t膬u?
6 N膬dejdea ta, nu -i neprih膬nirea ta?
7 Adu-牛i aminte, te rog: care nevinovat a perit? Cari oameni neprih膬ni牛i au fost nimici牛i?
8 Dup膬 c卯te am v膬zut eu, numai cei ce ar膬 f膬r膬delegea 艧i sam膬n膬 nelegiuirea 卯i secer膬 roadele!
9 Aceia pier prin suflarea lui Dumnezeu, nimici牛i de v卯ntul m卯niei Lui.
10 Mugetul leilor 卯nceteaz膬, din牛ii puilor de lei s卯nt zdrobi牛i!
11 Leul b膬tr卯n piere din lips膬 de prad膬, 艧i puii leoaicei se risipesc.
12 Un cuv卯nt s'a furi艧at p卯n膬 la mine, 艧i urechea mea i -a prins sunetele u艧oare.
13 脦n clipa c卯nd vedeniile de noapte fr膬m卯nt膬 g卯ndul, c卯nd oamenii s卯nt cufunda牛i 卯ntr'un somn ad卯nc,
14 m'a apucat groaza 艧i spaima, 艧i toate oasele mi-au tremut.
15 Un duh a trecut pe l卯ng膬 mine... Tot p膬rul mi s'a sb卯rlit ca ariciul...
16 Un chip cu o 卯nf膬牛i艧are necunoscut膬 era 卯naintea ochilor mei. 艦i am auzit un glas care 艧optea 卯nceti艧or:
17 ,,Fi-va omul f膬r膬 vin膬 卯naintea lui Dumnezeu? Fi-va el curat 卯naintea Celui ce l -a f膬cut?
18 Dac膬 n'are 卯ncredere Dumnezeu nici 卯n slujitorii S膬i, dac膬 g膬se艧te El gre艧eli chiar la 卯ngerii S膬i,
19 cu c卯t mai mult la cei ce locuiesc 卯n case de lut, cari 卯艧i trag ob卯r艧ia din 牛膬r卯n膬, 艧i pot fi zdrobi牛i ca un vierme!
20 De diminea牛膬 p卯n膬 seara s卯nt zdrobi牛i, pier pentru totdeauna, 艧i nimeni nu 牛ine seama de ei.
21 Li se taie firul vie牛ii: mor, 艧i tot n'au c膬p膬tat 卯n牛elepciunea!