1 Locuitorii din Chiriat-Iearim au venit, şi au suit chivotul Domnului; l-au dus în casa lui Abinadab, pe deal, şi au sfinţit pe fiul său Eleazar ca să păzească chivotul Domnului.

2 Trecuse destulă vreme din ziua cînd fusese pus chivotul în Chiriat-Iearim. Trecuseră douăzeci de ani. Atunci toată casa lui Israel a plîns după Domnul.

3 Samuel a zis întregei case a lui Israel: ,,Dacă din toată inima voastră vă întoarceţi la Domnul, scoateţi din mijlocul vostru dumnezeii străini şi Astarteele..., îndreptaţi-vă inima...... spre Domnul, şi slujiţi -I numai... Lui; şi El vă va izbăvi din mîna Filistenilor.``

4 Şi copiii lui Israel au scos din mijlocul lor Baalii şi Astarteele, şi au slujit numai Domnului.

5 Samuel a zis: ,,Strîngeţi pe tot Israelul la Miţpa, şi eu mă voi ruga Domnului pentru voi.``

6 Şi s'au strîns la Miţpa. Au scos apă şi au vărsat -o înaintea Domnului, şi au postit în ziua aceea, zicînd: ,,Am păcătuit... împotriva Domnului!`` Samuel judeca pe copiii lui Israel la Miţpa.

7 Filistenii au aflat că fiii lui Israel se adunaseră la Miţpa, şi domnitorii Filistenilor s'au suit împotriva lui Israel. La vestea aceasta copiii lui Israel s'au temut de Filisteni,

8 şi au zis lui Samuel: ,,Nu înceta să strigi pentru noi către Domnul, Dumnezeul nostru, ca să ne scape din mîna Filistenilor.``

9 Samuel a luat un miel sugar, şi l -a adus întreg ca ardere de tot Domnului. A strigat către Domnul pentru Israel, şi Domnul l -a ascultat.

10 Pe cînd aducea Samuel arderea de tot, Filistenii s'au apropiat ca să bată pe Israel. Domnul a tunat în ziua aceea cu mare vuiet împotriva Filistenilor, şi i -a pus pe fugă. Au fost bătuţi dinaintea lui Israel.

11 Bărbaţii lui Israel au ieşit din Miţpa, au urmărit pe Filisteni, şi i-au bătut pînă subt Bet-car.

12 Samuel a luat o piatră pe care a pus -o între Miţpa şi Şen, şi i -a pus numele Eben-Ezer (Piatră de ajutor), zicînd: ,,Pînă aici Domnul ne -a ajutat.``

13 Astfel au fost smeriţi Filistenii, şi n'au mai venit pe ţinutul lui Israel. Mîna Domnului a fost împotriva Filistenilor în tot timpul vieţii lui Samuel.

14 Cetăţile pe cari le luaseră Filistenii dela Israel, s'au întors la Israel, dela Ecron pînă la Gat, cu ţinutul lor; Israel le -a smuls din mîna Filistenilor. Şi a fost pace între Israel şi Amoriţi.

15 Samuel a fost judecător în Israel în tot timpul vieţii lui.

16 El se ducea în fiecare an de făcea înconjurul Betelului, Ghilgalului şi Miţpei, şi judeca pe Israel în toate locurile acestea.

17 Apoi se întorcea la Rama, unde era casa lui; şi acolo judeca pe Israel. Şi a zidit acolo un altar Domnului.