publicidade
6 Astfel dar, după cum aţi primit pe Hristos Isus, Domnul, aşa să şi umblaţi în El,
7 fiind înrădăcinaţi şi zidiţi în El, întăriţi prin credinţă, după învăţăturile cari v'au fost date, şi sporind în ea cu mulţămiri către Dumnezeu.
8 Luaţi seama ca nimeni să nu vă fure cu filosofia şi cu o amăgire deşartă, după datina oamenilor, după învăţăturile începătoare ale lumii, şi nu după Hristos.
9 Căci în El locuieşte trupeşte toată plinătatea Dumnezeirii.
10 Voi aveţi totul deplin în El, care este Capul oricărei domnii şi stăpîniri.