1 După aceea, Iov a deschis gura şi a blestemat ziua în care s'a născut.
2 A luat cuvîntul şi a zis:
3 ,,Blestemată să fie ziua în care m'am născut,
4 Prefacă-se în întunerec ziua aceea, să nu se îngrijească Dumnezeu de ea din cer, şi să nu mai strălucească lumina peste ea!
5 S'o cuprindă întunerecul şi umbra morţii, nori groşi să vină peste ea, şi neguri de peste zi s'o înspăimînte!
6 Noaptea aceea! S'o acopere întunerecul, să piară din an, să nu mai fie numărată între luni!
7 Da, stearpă să fie noaptea aceea, ducă-se veselia din ea!
8 Blestemată să fie de ceice blastămă zilele, de ceice ştiu să întărîte Leviatanul;
9 să se întunece stelele din amurgul ei, în zădar să aştepte lumina, şi să nu mai vadă genele zorilor zilei!
10 Căci n'a închis pîntecele care m'a zămislit, nici n'a ascuns suferinţa dinaintea ochilor mei.
11 Dece n'am murit în pîntecele mamei mele? Dece nu mi-am dat sufletul la ieşirea din pîntecele ei?
12 Dece am găsit genunchi cari să mă primească? Şi ţîţe cari să-mi dea lapte?
13 Acum aş fi culcat, aş fi liniştit, aş dormi şi m'aş odihni